TAROM:Activitata zborurilor nu este afectată. Percheziția este la sediul sindicatului

Activitatea TAROM nu este afectată de perchezițiile DIICOT, iar operarea curselor aeriene sunt derulate în condiții normale, informează reprezentanții companiei, care subliniază că și Direcția Tehnică, structura vizată de anchetă, își desfășoară în continuare activitatea.

„Activitatea TAROM nu este periclitată sub niciun aspect, Direcția Tehnică a Companiei își desfășoară în continuare activitatea, iar operarea curselor aeriene se desfășoară în condiții normale.

Compania acordă întreg sprijinul organelor de anchetă și va răspunde cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea anchetatorilor”, precizează reprezentanții Tarom, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, compania aeriana nu poate oferi mai multe informații, fiind vorba despre o anchetă în curs.

Directorul general al companiei Tarom, Mădălina Mezei, a declarat inițial pentru MEDIAFAX că au fost predate procurorilor DIICOT înscrisuri pe baza unei ordonanțe, iar perchezițiile au vizat doar biroul sindicatului din cadrul Direcției Tehnice.

TAROM:Activitata zborurilor nu este afectată.

„Este vorba de predare de înscrisuri pe bază de ordonanță, Tarom nu este percheziționat. Este o percheziție punctuală care vizează biroul sindicatului din cadrul Direcției Tehnice. Este în urma unor acțiuni de control desfășurate în cadrul companiei de-a lungul timpului. Noi avem misiunea de a preda înscrisuri.

Nu este nimic instrumentat, e o cercetare in rem (cu privire la fapte, n.r.)”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mădălina Mezei, directorul general al companiei Tarom.

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că procurorii DIICOT efectuează mai multe percheziții la compania Tarom pentru a ridica documente. Un lider de sindicat și mai mulți mecanici sunt vizați.

Aceleași surse au mai precizat că sunt făcute cercetări și pentru constituire de grup infracțional organizat. Ancheta vizează patrimoniul companiei, fiind ridicate documente de la Direcția Tehnică.

Loading...

La începutul acestui an, premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la TAROM pentru a verifica, printre altele, regulile care guvernează sistemul de administrare și control, precum și circumstanțele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018.

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *