Scandal în Parlament după ce deputatul Bacalbașa a folosit un termen nazist cu referire la președintele Iohannis

Deputatul PSD, Nicolae Bacalbașa a folosit de la tribuna Parlamentului termen nazist „untermensch”, folosit de naziști pentru „non-arieni” sau suboameni, cu trimitere la președintele Klaus Iohannis.

Deputatul minorității germane, Ovidiu Ganț l-a apostrofat pe Bacalbaşa acuzând o campanie de discreditare a etniei germane.

Ulterior, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și-a cerut scuze de la președintele Klaus Iohannis pentru ieșirea colegului său.

„Sigur că aici ne-am adunat oameni de pe toate orizonturile sociale și culturale. Suntem colegi nu pentru că ne-au plăcut unii, ci pentru că ne-a adunat soarta împreună.

Totuși eu nu înțeleg să suport și să admit mârlănia unui individ care pentru mine este untermensch, că tot avem președinte german, și care vorbește după ce am votat eu și colegii mei despre decizii rușinoase.

Deciziile Parlamentului nu sunt rușinoase și nerușinoase, sunt deciziile Parlamentului. Să facem politică, să ne înfruntăm, dar să ne ferim ca naiba de mârlani care ajung la microfon”, a susținut Bacalbașa.

Deputatul minorității germane, Ovidiu Ganț, a intervenit și l-a acuzat PSD de o amplă campanie de discreditare a președintelui Klaus Iohannis.

„Şi eu sunt german, domnul deputat, şi ce legătură are asta cu rezimul nazist? Nu vă este ruşine să veniţi în Parlamentul României şi să vă adresaţi de maniera asta unui coleg?

Nu vă este ruşine să faceţi acest lucru în raport cu preşedintele ţării? Mai mult decât atât, aceste mizerii nu sunt singurlare. Sunt parte a unei campanii ticăloase folosite de partidul dvs. la adresa minorităţii germane şi a preşedintelui ţării.

Nu mai departe decât luna trecută consilierul de stat Varga şi-a permis să pună pe Facebook o asociere între preşedintele României şi dictatorul Adolf Hitler, cel mai mare criminal probabil din istorie.

Vă înscrieţi pe această agendă? Comtinuaţi ce au făcut Vâlcov, Pop şi Vasilescu, reprezentanţi PSD, indivizi certaţi cu legea, sancţionaţi de CNCD. Este inadmisibil! Ştiţi că asta este infracţiune în România, să faci apologia terminologiei naziste?

Nu vă este ruşine, domnule deputat? Nu aveţi ce căuta în Parlamentul României. Sunteţi o ruşine pentru România şi Parlament”, a fost reacția lui Ovidiu Ganț.

Ulterior, liderul grupului PSD, Alfred Simonis și-a cerut scuze pentru intevenția deputatului. Și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu i-a cerut scuze președintelui Klaus Iohannis de la tribuna Parlamentului.

Momentul poate fi văzut la minutele 17 și 32.Volume 90%


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *